Tag Archives: tesaturi

Trei lucruri care te fac irezistibilă în fața unui bărbat

Orice femeie știe că bărbații sunt ființe vizuale, așa că nu e de mirare că, atunci când vrem să atragem privirile unui tip care ne place, punem mai mult preț decât de obicei pe vestimentația noastră! Ceea ce nu înseamnă că e necesar să ne dezgolim ca să fim atrăgătoare; important este să mizezi pe materiale și detalii de croi care te vor scoate în mod rafinat în evidență!

Iar tendințele din 2017 sunt generoase din acest punct de vedere. E anul în care simplitatea se asociază cu extravaganța, iar materialele la modă sunt departe de a fi cuminți. Noi îți prezentăm în rândurile de mai jos trei dintre lucrurile cu care vei tăia răsuflarea oricărui tip!

Textile care înnebunesc bărbații: paietele, dantela și imprimeurile

Deși adorăm modul în care o cămașă boyfriend ne mângâie pielea și ne simțim cool într-o pereche de blugi cu franjuri, știm că nu acestea sunt hainele care incită atenția tipilor. Dimpotrivă, ei se simt atrași de acele lucruri care ne fac să strălucim: dantela, atât de feminină, paietele glam și uluitoarele imprimeuri.

Cu toate acestea, nu găsim mereu ceea ce ne dorim în magazine, acele piese speciale, desăvârșite, în care să ne simțim răsfățate și care să ne obțină complimente pe bandă rulantă. Nu mai ai însă motive de îngrijorare: noi am descoperit tesaturi-textile.ro., magazinul online care ne pune la dispoziție cele mai fine și senzoriale materiale textile, demne de o regină!

Am căzut pradă sclipitoarelor paiete! O rochie mini, strălucitoare, nu se va demoda niciodată, iar trendurile sunt pur și simplu înnebunite după aceste piese! Optează pentru tonuri nude, arămii, care să îți pună în valoare pielea bronzată, iar el îți va susura cuvinte de amor la ureche. Croiul ți-l alegi singură, fie că optezi pentru mini-ul de mai sus, fie că alegi lungimi amețitoare, grație tesaturi-textile.ro. Paietele arămii, cusute pe tul elastic, fin, sunt o investiție sigură!

Dar paietele nu mai reprezintă, din fericire, doar apanajul rochiilor de seară. Ce părere ai despre o bluză acoperită cu paiete, purtată cu blugii tăi preferați? Vei ridica miza outfitului, de la ținută pentru sufletul tău la un adevărat magnet pentru tipi. Noi te sfătuim să alegi texturi deosebite, precum paietele cu două fețe alb-argintii: trece-ți mâna peste ele și vei realiza adevărate acte de magie, cu degetele tale, schimbând culoarea ca prin minune!

Printurile atrag întotdeauna atenția asupra apariției noastre, transformând și cel mai banal design într-unul demn de prezentările de modă. Dacă vrei să urci pe culmile amețitoare ale trendurilor în 2017, trebuie să mizezi pe imprimeurile florale artistice. Alege țesături fine, de mătase, în nuanțe la fel de vii precum spectacolul naturii de afară: vei arăta ca o zână într-o rochie maxi! Mătasea imprimată de pe tesaturi-textile.ro. va avea grijă să răpești toate inimile!

Materialele de pe tesaturi-textile.ro sunt fine, sofisticate, de calitate și îți vor oferi ocazia de a-ți pune în valoarea propria creativitate și de a opta pentru croiuri personalizate. Accesează și tu magazinul online și lasă-te vrăjită de varietatea de tesaturi, care îți va oferi șansa unei garderobe ca în povești!

Paietele Diamond, un must-have al sezonului de toamna-iarna !

Sezonul toamna-iarna este prin esenta sezonul paietelor, doamnele dorind sa arate stralucitor in tinuta pe care o imbraca.

O noutate absoluta a acestui sezon o reprezinta paietele Diamond, denumite astfel datorita dispunerii lor sub forma unor mici diamante pe tulle. Din aceste paiete pot fi create atat rochii lungi, tip sirena cat si rochite scurte. Se pot folosi deasemenea doar pe partea de sus a rochiei.

Sunt disponibile in 5 culori: auriu, argintiu, negru, rosu si bleumarin. Pretul este unul accesibil, putand fi comandate online de pe cel mai mare magazine online de tesaturi !

Cu siguranta veti atrage toate privirile purtand o rochie de seara din aceste paiete !

Cat de versatil este stilul vestimentar masculin ?

La fel cum o femeie poate trece destul de facil de la un stil vestimentar la altul, si barbatii poseda indeajuns de multe avantaje pentru a-si defini rapid o imagine de ansamblu. Daca stilul sport se remarca prin lejeritate si comoditate, stilul casual il putem defini drept unul dintre stilurile cele mai prezente in jurul nostru si extrem de agreate de segmentul masculin. Nu a mai ramas decat stilul elegant, un stil aparte pe care un barbat prefera sa-l abordeze in momentele de importanta majora. Care sunt caracteristicile de baza ale stilului elegant? In primul rand eleganta pe care ne-o imprima, rafinamentul dar si clasicismul, a fi elegant in clipa de fata fiind sinonim cu o tinuta simpla dar plina de rafinament.

Devreme ce am patruns cu pasi grabiti in anul 2014, designerii vestimentari nu au intarziat sa preconizeze care vor fi tendintele in moda masculina, pornind chiar de la aceste trei stiluri pe care un barbat le poate adopta. Avem parte si de cateva componente din colectiile anterioare care se pastreaza insa noutatile par a se indrepta catre culori, tesaturi arad sau forme.

1. Tinute casual

Daca ne amintim cate putin din tendintele anului precedent, vom remarca faptul ca negrul pare sa dispara, usor usor, din peisaj, cel putin in cazul tinutelor casual. De asemenea, in functie de sezon, negrul era combinat cu o serie de nuante mult mai deschise, contrastul fiind elementul cheie al acestor tinute casual. In acest an trebuie sa surprindem in primul si in primul rand prin cromatica, nuante precum albastrul, maroul sau visiniul preluand pozitia negrului. Toate aceste nuante pot fi combinate in orice mod, important fiind doar sa se mentina o balanta cromatica, elementele finite pe care le vom gasi si in magazinele de haine vor fi pantalonii skinny, gecile din piele, tricourile sau chiar hanoracele.

Daca mai sus aminteam ceva despre gecile din piele, trebuie sa remarcam ca unul dintre cele mai cautate materiale textile din acest an va fi chiar pielea, pantalonii confectionati din acest material fiind si ei o piesa care nu ar trebui sa lipseasca din garderoba noastra. La nivel de accesorii, mizati in continuare pe ochelarii aviator, esarfele, ceasuri de mana insa nu uitati nici de incaltaminte, tenesii, bocancii sau pantofii casual fiind la mare cautare.

2. Tinutele sport

Cu totii am abordat macar odata stilul sport iar acest trend pare sa fie tot mai popular, tinutele sport fiind la mare cautare in magazinele de materiale textile. Discutam despre un stil destul de vechi dar care se bazeaza in continuare pe imaginatia creatorilor de moda, tendintele din acest an indreptandu-se catre pantalonii sport din bumbac, hanorace cu imprimeuri sau chiar bluze de trening. Bineinteles ca nu se pot exclude din calcul tricourile sau bluzele pigmentate in nuante mai putin populare, important este ca look-ul vostru sa fie unul cat mai sic. Un magazin in care putem gasi materiale textile Arad este Textil- Shop.

La nivel de incaltaminte, se mizeaza atat pe adidasii inalti cat si pe adidasii sport, cei clasici, important este ca alegerea voastra sa se mentina pe o linie cromatica adecvata. Iar daca incaltamintea este foarte importanta pentru a defini un stil vestimentar, nu uitati nici de accesorii, sepcile, esarfele si ceasurile de mana sport fiind puncte fixe intr-o tinuta sport perfecta.

3. Tinutele elegante

Cand ne gandim la o tinuta eleganta, cu siguranta ne ducem cu gandul la pantalonii din stofa, camasi cu dunga perfecta, sacouri confectionate din tesaturi de mare calitate sau accesorii care sa contureze o tinuta de aceasta natura. Ce-i drept, chiar acestea sunt componentele de baza ale unei tinute elegante insa mult mai important este cum le alegeti, cromatica, formele sau elementele minore avand un rol esential in toata aceasta ecuatie vestimentara.

In functie de buget, de preferinte sau chiar de trasaturile fizice, puteti miza pe o paleta de culori mai inedite sau pe diverse motive, asa cum este cel scotian de exemplu. In 2014 se poarta sacourile colorate sau care sunt compuse din carouri, elemente care vor imbina cel putin doua nuante diferite si care cu siguranta se vor face remarcata.

Nu uitati de incaltaminte sau de accesorii, fara aceste articole vestimentare nu puteti contura o tinuta eleganta asa cum v-ati dori. O pereche de pantofi din piele, o cravata in ton cu sacoul, o camasa alba si un duo compus din pantaloni si sacou confectionate din stofa sau bumbac ar trebui sa fie indeajuns pentru o tinuta eleganta adecvata. Daca sunteti putin mai indrazneti, adaugati tinutei o palarie, o pereche de ochelari sau orice alt accesoriu care considerati ca va reprezinta.

Articole vestimentare pentru zilele de weekend

Cu totii asteptam weekend-ul, programul incarcat din timpul saptamanii putand fi sters cu buretele de cateva zile sau macar ore de relaxare. Indiferent ca sunteti in perioada in care profesorii de la liceu va dau de furca, bancile universitatii va sunt cel mai bun aliat sau seful de la birou este putin mai autoritar, weekend-ul este momentul in care ne detasam total de activitatile cotidiene si punem mai mult pret pe starea noastra fizica si psihica.

Trecem de la aceasta scurta introducere la domeniul vestimentar, asta pentru ca in randurile ce urmeaza va vom prezenta cateva articole vestimentare ce va pot influenta intr-o maniera covarsitoare tinuta de weekend. Petreceri private, zile insorite alaturi de prieteni, scurte drumetii sau cateva momente in parc alaturi de micutul vostru, sunt doar cateva dintre activitatile pe care le puteti intreprinde intr-o minunata zi de weekend. Departe de stresul cotidian si de tinutele office care ne incorseteaza in fiecare zi de munca, perioada weekend-ului trebuie celebrata imbracand tinute lejere, tinute care sa ne permita sa ne relaxam in adevaratul sens al cuvantului dar si sa ne ofere un look destul de indraznet.

Astepti cu nerabdare weekend-ul si nu stii ce sa porti? Fiecare dintre noi avem tinute casual in garderoba proprie, elementar este sa reusim sa imbinam cateva articole vestimentare care sa contureze imaginea pe care ne-o dorim.

Puneti pret pe hainele denim

Denimul este recunoscut a fi unul dintre cele mai des intalnite materiale textile de pe piata, fiecare femeie dispunand macar de o pereche de jeansi, de o jacheta denim sau camasa. Confortabil, usor de asortat si o disponibilitate intr-o gama variata de forme si culori, cam asa se poate caracteriza cel mai bine denimul. Pentru a iesi in evidenta in mod placut, puteti incerca o pereche de jeansi sau o rochie, o pereche de tenisi si o jacheta, outfitul vostru, chiar daca va parea elementar, va indeparta orice gand asupra tinutelor office purtate in zilele anterioare.

Mare atentie la alegerea pantalonilor

Discutam ceva mai sus despre o tinuta bazata exclusiv pe articole denim, acest material textil fiind apreciat pentru confortul pe care il ofera. O sa ne legam tot de denim, asta pentru ca pare a fi una dintre cele mai populare tesaturi in ceea ce priveste fabricarea pantalonilor. Nu stii ce se poarta in aceasta toamna cand vine vorba despre pantaloni de dama? Conform revistelor de moda, se pune mare accent pe pantalonii largi, confortul oferit fiind net superior unei perechi de pantaloni mulati. Probabil ca va duceti cu gandul la pantalonii cu tenta barbateasca si sunteti indreptatite sa faceti asta, ba chiar ati putea sa cautati o astfel de pereche de pantaloni pentru ca sunt o tendinta a sezonului si va va ajuta sa obtineti un look casual intr-o frumoasa zi de weekend. Un alt avantaj al pantalonilor evazati este gradul facil de accesorizare, ei putand fi purtati alaturi de pantofi cu toc, balerini sau platforme.

Accesoriul perfect: geanta tridimensionala

Stim ca o femeie pune mare pret pe detalii, accesoriile sale fiind intotdeauna de o calitate foarte buna. Cand vine vorba de genti, aveti colectii intregi ce pot fi folosite in functie de eveniment sau de outfit-ul casual pe care il adoptati, insa in aceasta toamna se pune pret mai degraba pe dimensiunile generoase. De ce o geanta tridimensionala? Pentru ca este sinonimul lejeritatii si confortului sporit, este destul de usor de asortat cu o tinuta casual si va poate oferi ceea ce cautati: comoditate intr-o zi de weekend. Nu conteaza foarte mult materialul din care este confectionata, puteti pune mai putin pret pe tesaturi, important este ca nuantele sale sa completeze celelalte

Lenjerii pentru femei – Vezi ce modele te avantajeaza

Un adevarat simbol pentru orice femeie, lenjeria intima exprima un grad ridicat de femininitate si, in acelasi timp, conduce senzualitatea la un cu totul si cu totul alt nivel. Putem spune ca, in momentul de fata, industria de specialitate este una extrem de populara, desuurile ajungand sa fie achizitionate mai degraba din pasiune decat din nevoie. Bineinteles ca este foarte important ce lenjerie poarta o femeie, drept dovada ca marile branduri ale industriei textile incearca din rasputeri sa va ofere varietate, o imbinare ideala intre estetic si util.

Fiecare femeie este caracterizata de anumite avantaje de natura fizica, drept pentru care este necesar sa stiti cum va alegeti modelul de lenjerie intima care sa va antajeze. Tineti cont de tesaturi, croieli, culori sau forme, elemente definitorii pentru lenjeria intima dedicata doamnelor si domnisoarelor.

Baby-doll este denumirea unei dintre cele mai populare lenjerii pentru femei, o piesa care pare sa nu se demodeze si continua sa fie preferata de o buna parte a doamnelor. Avantajul acestei lenjerii este insusi forma sa capabila sa ascunda anumite imperfectiuni. De asemenea, un model confectionat dintr-un material textil de calitate, asa cum este satinul, va ofera un confort deosebit pe toata durata noptii.

Combinati slipul cu bustiera, nimic altceva decat un model de sutien care avantajeaza in mod cert femeile cu  sanii fermi. De asemenea, bustiera va permite sa optati pentru umerii dezgoliti si va ofera un plus de confort. Daca volumul bustului vostru nu este indeajuns de satisfacator, puteti trisa apeland la bustiera cu burete.

Sutienul clasic si chilotii largi sunt piesele care le avantajeaza pe femeile a caror talie este mai generoasa. Avand un oarecare surplus de grasime si un fund proeminent, chilotii largi le ajuta sa stranga toata aceasta zona si sa ii ofere un aspect mult mai placut. In cazul sutienului, puteti miza oricand pe un model care dispune de un suport metalic, aceasta caracteristica ajutandu-va sa sprijiniti un bust mai generos.

Combinatia intre costum de baie si lenjerie intima clasica este de fapt un produs a carui tesatura se bazeaza pe un amestec intre spandex si nailon. Extrem de moale si catifelat, acest material este utilizat atat in fabricarea chilotilor cat si a sutienelor, in special de companiile care au in vedere oferirea modelelor care imita perfect culoarea pielii. Astfel, daca intentionati sa purtati haine pe corp, cele doua piese nu vor iesi in evidenta dar va pot oferi confortul de care aveti nevoie.

Imbinati intr-o maniera eficienta bustiera si o pereche de bikini, totul pentru a nu iesi din sfera conservatoare dar si pentru a pastra acea latura minimalista a lenjeriei voastre. Sunt piese complet diferite, de cele mai multe ori realizate din materiale textile diametral opuse, insa tocmai acest contrast va poate ajuta sa obtineti un mix de calitate. Fiti foarte atente la materialele din care sunt confectionate cat si la cusaturi, doua caracteristici care atesta calitatea unei piese vestimentare.

Lenjeria transparenta, acea piesa de o subtilitate iesita din comun care va ajuta sa scoateti la iveala toate avantajele fizice pe care le detineti. Adresata indeosebi femeilor care poseda un corp tonifiat, lenjeria transparenta este confectionata din materiale textile usoare, in cele mai multe cazuri semitrasparente. Dantela se incadreaza perfect in cadrul acestui segment si va ofera un vadit plus de femininitate.

Nu in ultimul rand, adresate persoanelor mai nonconformiste, in special tinerelor, sunt colectiile multicolore. Se folosesc diverse amestecuri de tesaturi pentru a scoate la iveala indrazneala specifica adolescentelor sau a persoanelor care se considera inca tinere. Daca aveti atitudine si puneti mare pret pe orice detaliu, alegerea lenjeriei intime cu tesaturi combinate s-ar putea dovedi perfecta pentru look-ul vostru casual.

Afla cat de versatil poate fi stilul vestimentar masculin

La fel cum o femeie poate trece destul de facil de la un stil vestimentar la altul, si barbatii poseda indeajuns de multe avantaje pentru a-si defini rapid o imagine de ansamblu. Daca stilul sport se remarca prin lejeritate si comoditate, stilul casual il putem defini drept unul dintre stilurile cele mai prezente in jurul nostru si extrem de agreate de segmentul masculin. Nu a mai ramas decat stilul elegant, un stil aparte pe care un barbat prefera sa-l abordeze in momentele de importanta majora. Care sunt caracteristicile de baza ale stilului elegant? In primul rand eleganta pe care ne-o imprima, rafinamentul dar si clasicismul, a fi elegant in clipa de fata fiind sinonim cu o tinuta simpla dar plina de rafinament.

Devreme ce am patruns cu pasi grabiti in anul 2014, designerii vestimentari nu au intarziat sa preconizeze care vor fi tendintele in moda masculina, pornind chiar de la aceste trei stiluri pe care un barbat le poate adopta. Avem parte si de cateva componente din colectiile anterioare care se pastreaza insa noutatile par a se indrepta catre culori, tesaturi sau forme.

1. Tinute casual

Daca ne amintim cate putin din tendintele anului precedent, vom remarca faptul ca negrul pare sa dispara, usor usor, din peisaj, cel putin in cazul tinutelor casual. De asemenea, in functie de sezon, negrul era combinat cu o serie de nuante mult mai deschise, contrastul fiind elementul cheie al acestor tinute casual. In acest an trebuie sa surprindem in primul si in primul rand prin cromatica, nuante precum albastrul, maroul sau visiniul preluand pozitia negrului. Toate aceste nuante pot fi combinate in orice mod, important fiind doar sa se mentina o balanta cromatica, elementele finite pe care le vom gasi si in magazinele de haine vor fi pantalonii skinny, gecile din piele, tricourile sau chiar hanoracele.

Daca mai sus aminteam ceva despre gecile din piele, trebuie sa remarcam ca unul dintre cele mai cautate materiale textile din acest an va fi chiar pielea, pantalonii confectionati din acest material fiind si ei o piesa care nu ar trebui sa lipseasca din garderoba noastra. La nivel de accesorii, mizati in continuare pe ochelarii aviator, esarfele, ceasuri de mana insa nu uitati nici de incaltaminte, tenesii, bocancii sau pantofii casual fiind la mare cautare.

2. Tinutele sport

Cu totii am abordat macar odata stilul sport iar acest trend pare sa fie tot mai popular, tinutele sport fiind la mare cautare in magazinele de materiale textile. Discutam despre un stil destul de vechi dar care se bazeaza in continuare pe imaginatia creatorilor de moda, tendintele din acest an indreptandu-se catre pantalonii sport din bumbac, hanorace cu imprimeuri sau chiar bluze de trening. Bineinteles ca nu se pot exclude din calcul tricourile sau bluzele pigmentate in nuante mai putin populare, important este ca look-ul vostru sa fie unul cat mai sic.

La nivel de incaltaminte, se mizeaza atat pe adidasii inalti cat si pe adidasii sport, cei clasici, important este ca alegerea voastra sa se mentina pe o linie cromatica adecvata. Iar daca incaltamintea este foarte importanta pentru a defini un stil vestimentar, nu uitati nici de accesorii, sepcile, esarfele si ceasurile de mana sport fiind puncte fixe intr-o tinuta sport perfecta.

3. Tinutele elegante

Cand ne gandim la o tinuta eleganta, cu siguranta ne ducem cu gandul la pantalonii din stofa, camasi cu dunga perfecta, sacouri confectionate din tesaturi de mare calitate sau accesorii care sa contureze o tinuta de aceasta natura. Ce-i drept, chiar acestea sunt componentele de baza ale unei tinute elegante insa mult mai important este cum le alegeti, cromatica, formele sau elementele minore avand un rol esential in toata aceasta ecuatie vestimentara.

In functie de buget, de preferinte sau chiar de trasaturile fizice, puteti miza pe o paleta de culori mai inedite sau pe diverse motive, asa cum este cel scotian de exemplu. In 2014 se poarta sacourile colorate sau care sunt compuse din carouri, elemente care vor imbina cel putin doua nuante diferite si care cu siguranta se vor face remarcata.

Nu uitati de incaltaminte sau de accesorii, fara aceste articole vestimentare nu puteti contura o tinuta eleganta asa cum v-ati dori. O pereche de pantofi din piele, o cravata in ton cu sacoul, o camasa alba si un duo compus din pantaloni si sacou confectionate din stofa sau bumbac ar trebui sa fie indeajuns pentru o tinuta eleganta adecvata. Daca sunteti putin mai indrazneti, adaugati tinutei o palarie, o pereche de ochelari sau orice alt accesoriu care considerati ca va reprezinta.

Cum ne dam seama daca hainele cumparate sunt originale

N-am vrea sa para o afirmatie rautacioasa insa Romania este una dintre tarile in care procentul hainelor false este unul destul de ridicat iar acesta este un impediment pentru designerii sau casele de moda care doresc expunerea unor articole de reala calitate. Nu stim cu exactitate care este motivul insa un lucru este cert: fara o baza de clienti generoasa, acest tip de afacere nu ar avea cum sa infloreasca.

Raportat la cifrele de afaceri din ultimii 15-20 de ani, intreaga industrie a modei a avut de suferi din cauza producatorilor de haine false, haine care ajung chiar si in magazinele care se mandresc cu stocuri alcatuite doar din articole de calitate ridicata. Desi principalii artizani ai acestui business produc pagube serioase in randul producatorilor de haine premium, si cumparatorii au de suferit prin prisma hainelor de slaba calitate care ajung in dulapurile proprii.

Comparand mai multe articole vestimentare autentice cu unele false, am constatat ca singura asemanare intre ele sunt preturi exagerate. Daca ne raportam la tesaturi, materiale textile, cusaturi sau imprimeuri, diferentele sunt greu de sesizat insa ele exista, scurtul nostru ghid sperand sa va elucideze.

Blugii fac parte dintr-o lunga lista de articole vestimentare contrafacute insa aceasta industrie pare a avea cel mai mult de suferit din cauza producatorilor anonimi. Stim foarte bine care sunt casele de moda care ofera articole premium insa problema intervine cand pe rafturile magazinelor ajung blugi facuti in tarile asiatice si care vin cu etichete si imprimeuri ale unor branduri renumite. Nu va lasati impresionati de etichete si puneti pret pe cusaturi sau capse, in cazul capselor fiind necesare dimensiuni egale si o inglobare perfecta in material.

Sunt destul de multe articole vestimentare care dispun de fermoar, un element relativ simplu insa care poate defini cu adevarat o tinuta. In cazul unui articol vestimentar fals, fermoarul este de o calitate indoielnica, fie este confectionat dintr-un metal de slaba calitate, fie din plastic. Mai mult de atat, nici cheita nu este una de reala calitate, in comparatie cu fermoarele hainelor originale, haine care poseda de un element confectionat dintr-un metal de calitate, in timp ce culoarea este una mata, nicidecum stralucitoare.

Alaturi de fermoar am putea include in aceasta ecuatie si nasturii, sisteme de prindere mult mai des intalnite insa care prezinta anumite caracteristici ce ne pot ajuta in depistarea hainelor false. Daca producatorii renumiti vor miza intotdeauna pe nasturi de calitate ce prezinta emblema brandului sau chiar un text care sa certifice provenienta, nasturii unor haine false prezinta o cusatura de calitate indoielnica si sunt simpli.

O discutie importanta este cea referitoare la piele, un material intalnit indeosebi in cadrul producatorilor de incaltaminte. Cu totii stim ca o pereche de pantofi sau de cizme trebuie sa fie realizata din piele insa nu multi sunt cei care stiu sa faca diferenta dintre un articol din piele si unul din imitatie de piele. Bineinteles ca mai sunt momente in care pielea este folosita si in cazul unor haine, discutia fiind oarecum similara. In general, caracteristica de baza a pielii este taxtura, pielea naturala avand o textura iregulara, in timp ce imitatia de piele nu beneficiaza decat de o insiruire de pori. Daca sunteti un fin cunoscatori al elementelor confectionate din piele, puteti sa va folositi si de miros, spre deosebire de imitatia de piele care prezinta un miros preluat de la chimicalele cu care a fost tratata, pielea naturala are un parfum specific, usor de depistat.